Comunicat de presã

Reabilitare și modernizare instalații și tâmplărie imobil

             În perioada 15 ianuarie 2024 – 01 octombrie 2024, Mănăstirea Ortodoxă Română ”Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, din localitatea Leon, Spania, implementează proiectul Reabilitare și modernizare instalații și tâmplărie imobil, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

       Prin implementarea acestui proiect se dorește reabilitarea și modernizarea instalațiilor de încălzire și de alimentare cu apă potabilă, precum și modernizarea tâmplăriei imobilului (ferestre și uși exterioare), pentru a asigura pe termen lung o infrastructură eficientă energetic, necesară funcționării mănăstirii și a misiunii sale de susținere a tradițiilor, a culturii naționale și a spiritualității ortodoxe în rândul comunității românești din regiunea de nord-vest a Spaniei.

Odată cu crearea unui spațiu adecvat, prin prezența și specificul său, ansamblul monahal devine un element identitar și obiectiv de referință al ortodoxiei românești în spațiul iberic.

           Acest proiect se realizează în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”-León, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Antonie cel Mare”-Gijón, Evidentediagonal Unip. Ltd. și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Guvernul României.

_______________

Date beneficiar: Mănăstirea Ortodoxă Română ”Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”.

Adresa: Zona Diseminado los Picones, 3, 24282, Montejos del Camino, Leon, Spania.

E-mail contact: manastirealeon@gmail.com

Persoana de contact: Pr. Porfirie Flore

__________________

28.06.2024, Leon, Spania

Școala Parohială Santander – ziua copilului

Școala Parohială din Santander, cu ocazia sărbătoririi Zilei copilului, a vizitat Astorga, oraș istoric din provincia Castilla y León. Pe parcursul zilei copiii au vizitat Muzeul de ciocolată, Palatul episcopal Gaudi, Catedrala și Muzeul Roman. Plini de curiozități, cei mici au pătruns momente bogate din istoria acestor locuri minunate. Fiind însoțiți de profesorii Școlii Parohiale, excursia a început  prin vizitarea Muzeului de ciocolată unde, copiii, au avut prilejul să vadă vechea tehnologie care se folosea la elaborarea ciocolatei artizanale, după care au putut viziona un filmuleț sugestiv. La sfârșit le-a fost oferit din partea muzeului trei tipuri de ciocolată pentru degustare. 
 

    Programul a continuat prin vizitarea impresionantului Palat Episcopal proiectat de Gaudi. Arhitectura gotică a palatului i-a impresionat pe cei mici prin elementele specifice găsite aici. După masa de prânz, a fost vizitată Catedrala din Astorga, monument important în care s-a putut vedea mai multe elemente artistice: gotic, renascentist, baroc și neoclasic. Pe lângă vizitarea propriu-zisă a Catedralei, elevii Școlii Parohiale au avut parte de o prezentare 3D a întregului complex. Călătoria s-a încheiat prin efectuarea rutei romane și vizitarea muzeului roman, loc unde se găsesc expuse obiecte care fac parte din cultura și epoca romana.

     Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Comunicat de Presă – Școala Parohială Santander

     În perioada 24 februarie – 31 decembrie 2024, Parohia Ortodoxă Română Sfinții “Apostoli Petru și Pavel”, Santander, implimentează proiectul “Școala Parohială Santander” – proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. 
Partenerii proiectului sunt Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, Popular TV Cantabria, portalul ortodox doxologia.ro, și agenția de știri  basilica.ro. 

Scopul proiectului este de a transmite generațiilor tinere valorile culturale și educaționale românești. Prin intermediul acestuia, copiii vor avea posibilitatea de a dobândi cunoștințe autentice, care să contribuie la conștientizarea apartenenței lor la identitatea cultural-națională românească. 

    Spiritualitatea, limba, cultura și tradiția poporului nostru sunt valori de o importanță majoră  pentru  românii atât din țară, cât și pentru cei din diaspora. Pentru generația tânără este crucial ca aceste valori să fie transmise și aprofundate prin educație de către părinți, profesori și apropiați. Punerea la dispoziție a unei game largi de activități în acest sens este o necesitate evidentă, mai ales în contextul comunităților de români aflate în diaspora. 

Școlile parohiale din cadrul Parohiilor Ordoxe Române din diaspora au dat dovadă până acum că sunt un loc prielnic și consecvent în promovarea acestor valori. Copiilor români li se oferă astfel un cadru adecvat de a se simți ca acasă, având posibilitatea să însușească o serie de cunoștințe care să-i apropie și să-i formeze cât mai mult în spiritul idențității poporului nostru român. 

    Proiectul își propune continuarea activităților din anii anteriori și intenționează să îi cuprindă pe toți copiii români rezidenți pe teritoriul parohiei noastre, atât pe cei proveniți din familiile mixte, cât și pe cei care provin din diferite zone ale țării sau chiar și pe cei de etnii diferite. Copiii vor beneficia de studierea limbii române, vor participa la ore de religie, dar și la o gamă variată de ateliere tradiționale românești axate pe efectuarea manuală a diverselor obiecte inspirate din arta populară românească. De asemenea, vor fi organizate o serie de alte evenimente specifice. 

    În cadrul proiectului, Școala Parohială din Santander va fi dotată cu costume populare pentru copii, echipament IT, aparat foto, ecran pentru proiector cu obiecte și materiale didactice necesare pentru derularea activităților în desfășurare. 

Participarea copiilor la activitățile din cadrul Școlii Parohiale este gratuită.

Parohia Ortodoxă Română Sfinții
Apostoli Petru și Pavel, Santander
Date contact: Pr. Andrei Turea
Email: tureaandrei@yahoo.com

Programul pentru mersul cu Boboteaza

Vineri 5 ianuarie:
Ora 17:00 – Reinosa.

Sâmbătă 6 ianuarie:
Ora 13:00 – Cabezón de la Sal si Torrelavega cu împrejurimile.

Duminică 7 ianuarie:
Ora 13:00 Santander si împrejurimile (Maliaño, Astillero, Guarnizo).

Luni 8 ianuarie:
Ora 17:30 – Los Corales de Buelna.

Marți 9 ianuarie:
Ora 17:00 – Potes.

Miercuri 10 ianuarie:
Ora 18:00 – Somo

Pe stil vechi:


Vineri 19 ianuarie:
Ora 17:00 – Torrelavega.

Sâmbătă 20 ianuarie:
Ora 14:00 – Solares

Duminică 21 ianuarie:
Ora 13:00 – Santander

Înscrierea se face la pangarul bisericii s-au la numărul de telefon 642012233 – Pr. Andrei.
Persoanele din localitățile care nu se găsesc pe listă vor lua legătura cu preotul paroh pentru a stabili data și ora.

Programul slujbelor 4 – 10 decembrie

Luni 4 decembrie – Sf. Mare Mc. Varvara ( Intrarea Maicii Domnului în Biserică – stil vechi):
Ora 9:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie

Marți 5 decembrie – Sf. Sava cel Sfințit:
Ora 9:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie.
Ora 18:00 – Vecernie;

Miercuri 6 decembrie – Sf. Ieri. Nicolae:
Ora 9:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie.

Joi 7 decembrie – Sf. Mc. Filofteia:
Ora 9:30 -Utrenia și Sfânta Liturghie.

Sâmbătă 8 decembrie:

Ora 16:30 – Program de spovedanie;
Ora 18:00 – Vecernie și Parastas pentru cei adormiți;
Ora 19:00 – Program de Spovedanie.

Duminică 10 decembrie:
Ora 8:30 – Utrenia și Sf. Liturghie.

Vizita arhierească la Santander

Episcopia Spaniei si Portugaliei

 În Duminica a XXX-a după Pogorârea Sfântului Duh, în data de 26 Noiembrie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Plărinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din Santander.

          În cuvântul de învățătura, Preasfințitul Părinte Veniamin a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice, arătând importanta îndeplinirii Legii și a poruncilor, și bunătatea lui Dumnezeu, care dăruiește mântuire și ne învață cum să trăim pentru ca să dobândim Împărăția Cerurilor. Ierarhul a arătat virtuțile tânărului bogat și moralitatea lui, care însă nu erau suficiente pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu. El era legat de lucrurile acestei lumi, care l-au făcut incapabil să răspundă chemării lui Dumnezeu. Toți ne aflăm în situația lui când ne bazăm pe noi, pe bunurile noastre și raționalizăm credința, când uităm că tot ce avem este de la Dumnezeu. Acest tânăr a plecat așa cum plecăm și noi de la Biserică în momentul când preotul ne arată că trebuie să ne învingem pornirile și cu inimă bună să urmăm pe Hristos.

           La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, apreciind evlavia credincioșilor, în mare parte născuți în Basarabia, și răspunzând dorinței lor de a primi un fragment din Moaștele Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, văzând dragostea Părintelui paroh Andrei Turea, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, a oferit parohie spre binecuvântare și folos duhovnicesc sfintele moaște ale ierarhului basarabean, rugându-l să ocrotească această parohie românească și pe frații basarabeni din comunitate. Preasfinția Sa a vorbit despre jertfelnicia acestui ierarh misionar și rugător care, în perioada interbelică, a contribuit la consolidarea ortodoxiei din Basarabia, vorbindu-le despre bucuria comuniunii cu Sfinții și despre prezența lor în viața noastră. 

            Cu aceasta ocazie, grupul de copii de la școala parohială au organizat o festivitate dedicată Zilei naționale a României, rostind poezii și cântece în limba română.

          La final, Părintele paroh Andrei Turea a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru darul făcut parohiei, pentru păstrarea credinței și afirmarea unității și solidarității din comunitate, oferind Preasfinției Sale o icoana a Maicii Domnului, care să-i aducă aminte de vizita la Santander și de chipurile credincioșilor din această parohie.

           Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți și a lăudat credința lor, i-a îndemnat să rămână aproape de preotul lor, Părintele Andrei Turea, de Preasfințitul Părinte Timotei și să dea bună mărturie despre credința lor, păstrând și afirmând valorile spiritualității ortodoxe și obiceiurile frumoase românești din zonele din care vin. De asemenea, a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru bucuria de a fi prezent în cele două parohii, Vicalvaro și Santander, și pentru dragostea arătată credincioșilor și preoților din Basarabia, purtarea de grijă părintească și încurajarea membrilor comunității pentru păstrarea identității și a credinței, a valorilor spiritualității neamului nostru românesc. Le-a mulțumit părintelui Andrei și credincioșilor adresându-le invitația de a vizita Episcopia Basarabiei de Sud când revin acasă în Basarabia. 

Programul slujbelor 20 – 26 noiembrie:

Luni 20 noiembrie:
Ora 18:00 – Vecernie;

Marți 21 noiembrie – Întrarea in Biserică a Maicii Domnului (Sf. Arh. Mihail și Gavriil – stil vechi):
Ora 9:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie;

Sâmbătă 25 noiembrie:
Ora 18:00 – Vecernie și Parastas pentru cei adormiți;
Ora 19:00 – Program de Spovedanie.

Duminică 26 noiembrie:
Ora 8:30 – Utrenia și Sf. Liturghie arhierească.